Totul despre Samsung Galaxy S7 data de lansare, știri și zvonuri

După succesul pe care l-au înregistrat cu predecesorul acestuia, Samsung își propune să aducă ceva nou și mult mai șic în noul Samsung Galaxy S7, câteva trucuri de proiectare și ceva tehnologie 3D cu ecran tactil super inteligență sunt suficiente astfel încât performanțele acestuia să iasă în evidența.

Se pare că noul Galaxy S7 v-a apărea mult mai devreme pe piață decât era de așteptat, și poate veni cu suport microSD producătorii au anunțat chiar și un nou senzor la cameră ce poate fi controlat din meniul telefonului.

Samsung Galaxy S7
Imagine cu titlul de prezentare

Cu siguranță că vor munci foarte mult la crearea acestui SmartPhone sunt elemente ce trebuiesc îmbunătățite și este o certitudine că acesta este și scopul de a fi cât mai complex, performant și nu numai.

Nu este de așteptat să ne fie prezentat noul model la începutul lui 2016 însă poate prin martie ne va aduce câteva informații despre el la noul eveniment MWC ce are loc în Barcelona. Zvonurile privind data de lansare sunt tot mai multe, însă unul neoficial încă preconizează că o să fie chiar pe 19 ianuarie, un analist SK Securities crede că tot în aceași lună o să prezentat datorită faptului că alte surse susțin că Samsung a început dezvoltarea noului firmware pe care o să-l aibă.

Totodată prețul informativ al modelului Samsung Galaxy S7 se speculează a fi cuprins între aproximativ 860£ respectiv 950$ sau 850Euro un preț cam piperat aș spune însă așa cum am și specificat totul momentan se rezumă la predicții cu toate că am fi plăcuți impresionați dacă prețul de lansare ar fi mai mic decât al Samsungului S6, practic să fie puțin mai accesibil și pentru cei care poate strâng din greu să aibă acest telefon.

Acum tot ce trebuie este să tragem speranța că o să fie cu adevărat îmbunătățit și că o să ne uimească din toate punctele de vedere și să-și merite fiecare bănuț dat.

error: Content is protected !!