De veghe în lanul de secară de J.D. Salinger este romanul adolescenţei noastre, după propria-mi părere, dar şi după cea a profesoarei mele de limba română. Este ultima lectură a mea, recunosc, este o carte care trebuie citită pe la şaisprăzece ani, deci a fost cam târziu pentru mine. Romanul este foarte bine structurat, în 26 de capitole, care nu sunt foarte lungi şi consider că mi-au servit drept semn de carte. Introducerea a fost destul de directă, cu o naraţiune, expoziţiunea a fost realizată de un şir de caracterizări detaliate, iar desfăşurarea acţiunii a cuprins experienţele unui adolescent pe nume Holden Caufield, căruia nu-i plăcea şcoala.
El avea păreri şi critici despre orice, de la expresii până la persoane. El nu putea suporta anumite cuvinte, deoarece avea impresia că erau folosite de oameni mincinoşi sau falşi. Holden era un încăpăţânat căruia nu-i plăcea să-şi ţină gura. S-a înfruntat chiar şi cu colegul lui de cameră din pricina curiozităţii.
El a părăsit “Pencey“, şcoala unde învăţase ultima dată. Spun asta deoarece a fost dat afară din multe alte şcoli precum woodom sau ceva de genul ăsta. A călăorit cu trenul, unde a cunoscut-o pe mama celui mai mârşav dintre colegii săi, minţind că se înţeleg de minune. Îi plăcea să mintă despre vârsta sa, cum îi plăcea să mintă în multe alte situaţii, chiar dacă-i părea rău ulterior.
O dată a minţit că avea patruzeci şi doi de ani doar ca să poată bea alcool, căci avea păr alb şi asta îl favoriza.
S-au întâmplat multe alte lucruri pe care eu nu le voi trece în revistă, pentru că nu are rost. Cartea înfăţişează un limbaj comun, care este accesibil pentru vârste mai mici. Părerea mea este că limbajul are şi rolul de a cuceri un anumit segment de cititori, mai ales adolescenţii cărora nu le place să citească, adică e un portal prin care se poate debuta un interes pentru lectură pentru mulţi dintre adepţii sportului “Nu-mi place să citesc cărţi”. Sfârşitul nu vi-l spun că nu am chef, sau poate că vă îndemn să citiţi cartea. Spor la citit! by cosmin