De vreo două zile mă-ncearca niște stări, stări de bine. Tin puțin ce-i drept, dar sunt acolo.
E foarte greu să nu pici când iei, forțat aș putea zice, o decizie oarecum… dureroasă. E greu să te rupi de o activitate ce-ți plăcea și e și mai greu să nu te simți inutilă. Cel puțin așa sunt eu. Simț că nu am făcut destul, că puteam mai mult, însă faptul că am crescut (am împlinit 20 de ani) implică anumite schimbări ce duc… la alte schimbări.
Anyway, am stat câteva zile într-o stare care duce ușor spre emoneală, însă încep să-mi revin. Asta așa ca să explic lipsa posturilor din ultima vreme.