De ziua lui, Andrei a primit în dar ultimul model de roboţel apărut pe piaţă. Înainte de a se juca cu el l-a aşezat în locul de onoare din camera sa, unde se afla roboţelul de lemn primit de la bunicul său.
A aruncat roboţelul de lemn în coşul cu jucării fără să îi pese de el şi nici nu s-a gândit la bunicul său care, la rândul lui, s-a jucat şi el cu roboţelul. Băiatul a plecat din cameră iar noul venit a şi inceput să se laude:
-I-a priviţi, ce lasere si ce aruncătoare de discuri, am şi o privire orbitoare! Pot zbura! Am şi o telecomandă cu care mă poţi ghida!
Roboţelul de lemn s-a ridicat şi a privit cum cel care i-a luat locul se fălea în faţa mulţimii de jucării.
-Ce este aşa interesant la tine? a îndrăznit să întrebe roboţelul de lemn.
-Ce? Dar la tine ce este interesant? a întrebat roboţelul de plastic.
-Eu sunt făcut din lemn de tei, cioplit de mâna. Sunt unic.
-Ei, asta nu înseamnă nimic. Eu am lasere, luminiţe, telecomandă.
-Ca tine mai sunt câteva mii. Ai fost creat într-o fabrică doar pentru a te vinde şi pentru a scoate bani de pe urma ta. Pe când eu am fost creat dintr-un vis care a devenit realitate.
-Bine! Dar eu joc într-un film de desen animat şi pozez şi în benzi desenate.
-Tu ce ştii să faci?
-Eu salvez lumea şi… cam atât.
-Ei bine, eu ştiu foarte multe poveşti a copiilor pe care i-am cunoscut.