Mireasa Sezonul 7 Episodul 91 din 22 Mai 2023

In gala de vineri Roberto a facut un gest frumos de umanitate, acolo unde emotia a fost la cote inalte Sabrina a fost propusa spre eliminare iar el a folosit amuleta pentru a o salva, ulterior aceasta se simtea foarte demoralizata ca a ajuns intr-o astfel de situatie, totusi anumite persoane nu au inteles de ce ea a fost atat de suparata si a spus ca nu vrea sa inteleaga motivul ei insa daca ar fi fost in situatia data cel mai probabil ar fi renuntat sa obtina din partea altor persoane asa spusa mila, baietii au adus emotia la maxim in momentul in care au fost pusi sa le scrie mamelor de acasa cate o scrisoare, acestia au adus siroaie de lacrimi, Vlad a fost nervos si a vrut sa strice petrecerea invocand unele motive.

Hatige este incarcata emotional iar povestile dure din familie pare sa-i uneasca pe amandoi, Mihai a spus ca a indurat prea multe si o apreciaza pentru toate eforturile pe care le-a depus, pentru moment Daiana si Dani au lipsit si astazi dar si aseara si avand in vedere acestea este probabil ca el sa-i faca o propunere si o cerere in casatorie, totusi pana la finalul difuzarii o sa vedem si inelul Daianei si o sa ne povesteasca ei toate detaliile care au stat la baza cereri acestuia. In gala s-a intamplat o situatie unica care nu a mai avut loc pana acum iar unii concurenti au inteles ca nimic nu este stabil deci ulterior s-a lasat cu foarte multe plansete, asta pentru ca rezultatul voturilor au vizat-o direct pe Sabrina.

Mireasa din 22 Mai 2023 Online

Asteptarile mari ale Sabrinei au fost cumva peste orice imaginatie si abia acum ea s-a impacat cu idea ca orice situatie poate fi usor intoarsa iar clasamentul a fost cel care i-a dovedit acest lucru, Dina a tinut sa-i multumeasca din nou in emisiune lui Antonio pentru gestul sau si chiar l-a apreciat in adevaratul sens al cuvantului ca se putea si mai rau adica in sensul in care ar fi putut ca ea sa plece, in ceea ce priveste decizia mamei Laura sa nu se prezinte in finala de fapt pe ei ii pedepseste. De aceasta data se pune accent pe seriozitate avand in vedere numeroasele intamplari din sezoanele precedente, cumva concurentii trebuie sa aiba un exemplu si sa dea dovada ca intentiile lor pentru o posibila cunoastere si casatorie sunt cele care i-au adus in platoul acestui format, totusi dupa prima petrecere majoritatea lucrurilor ies la iveala si abia atunci dupa ce acomodarea si-a spus cuvantul vom putea vedea si rezultatele dincolo de vorbe spuse de fatada.

Se cere adaptarea rapida la un mediu nou convietuind cu persoane necunoscute si incercand sa isi concentreze toate puterile pentru a crea o relatie de viitor, sapte baieti si tot atatea fete sunt pregatiti sa isi gaseasca jumatatea in acest nou sezon si incepem spre ai cunoaste pe toti pe rand, fetele s-au lasat asteptate si insa fiecare dintre ele cauta dragostea adevarata pe care pana acum nu au gasit-o, se poate spune ca acest sezon este dedicat pentru o iubire magica si dupa nici o luna de la despartirea de fostii concurenti suntem foarte nerabdatori sa-i vedem pe fiecare in parte dar si povestile pe care fiecare dintre ele le au, asadar incepem pe 22 mai 2023 momente unice al primelor intalniri isi gasesc sufletul pereche discutand fiecare editie din Mireasa Sezonul 7 Episodul 91 pe larg aici pe blogulmeu.net, difuzarea este de luni si pana vineri de la 14 si pana la ora 16.

Varianta 1.


Varianta 2.


Capriciile iubirii Sezonul 4 Episodul 90.

error: Content is protected !!