Cihan traversează o perioadă în care presiunea pare să-l urmărească la fiecare pas, iar singurul moment în care tensiunea se risipește este atunci când Alya se află lângă el. Deși familia îl vede ca pe figura care trebuie să țină totul în frâu, Alya este singura care îi citește oboseala din priviri chiar și atunci când între ei apar mici scântei, ea rămâne persoana care îi înțelege frământările și îl sprijină fără ezitare. În rarele clipe de respiro, Alya și Deniz reușesc să-i aducă un strop de lumină, smulgându-i zâmbete pe care nu și le mai permite în fața celorlalți.
Tensiunile cresc în momentul în care Cihan o determină pe Sadakat să o lase pe Zeynep să plece acasă părinții fetei vin în toiul nopții să o ia, iar în acel timp Cihan se află cu Mine, Zeynep îi mărturisește Alyei că întoarcerea acasă ar putea însemna o pedeapsă dură și o pată de rușine asupra familiei. Fără să stea pe gânduri, Alya pornește cu mașina în urma lor, hotărâtă să prevină o tragedie când Cihan află ce se întâmplă, pleacă imediat după ea.
La marginea Lumii episodul 28 online 18 Martie 2026
Cei doi reușesc să o readucă pe Zeynep înapoi la conac, conștienți că nu mai este vorba doar despre o dispută familială, ci despre protejarea unei adolescente aflate în pericol totuși, Cihan înțelege rapid că prezența fetei în casă îi oferă mamei sale un nou instrument de presiune, ceea ce ar putea complica și mai mult situația.
Dimineața următoare, Cihan o lasă pe Alya la serviciu. La scurt timp după ce ea coboară, Mine ocupă locul din dreapta. Discuția dintre cei doi alunecă imediat spre subiectul care o frământă pe Mine: motivul pentru care Cihan insistă ca Alya să nu afle nimic despre relația lor. În același timp, Alya începe să simtă că între Cihan și Mine există o legătură pe care nimeni nu i-a spus-o deschis pe 18 martie 2026 pregatiti sa isi gaseasca jumatatea visurilor si sa isi intemeieze o familie, bazata pe iubire si respect reciproc la Mireasa cu siguranta provocarea La marginea lumii Episodul 28 va schimba destine caci se bazeaza pe tema de a iubi in mod clasic.





Spune-ți părerea, lasă un comentariu. ツ