Asia Express Sezonul 4 Episodul 19 din 18 Octombrie 2021

Dupa o zi plina cu absolut tot ce nu au visat, concurentii se bucura macar de un asternut asa cum este el pentru a doua zi, etapa aceasta presupune cautarea lunii de aur si chiar daca suna epic o sa fie cea mai dura cursa din ultima etapa de pe teritoriul acestei tari, lupta este apriga iar miza uriasa prima imunitate si pentru asa ceva vor avea de tras in misiuni multe ce-i va plimba prin porturi unde vor avea de invatat nume uitate ce trebuiesc memorate, se pun la cantar si vestitele pietre pretioase ca oricand, se vor adauga si o aluna de aur greu de prin la lasou, toate mai sus mentionate se servesc cu o agitatie mare si o nervozitate excesiva iar in schema se vor introduce si un altfel de vot iar antipatiile dintre adversari vor da pe afara iar tensiunile iscate de i-au in ruscacuri si la autostop unde vom vedea niste lovituri pe la spate de top, dar cum piatra din cufarul Irinei si-a anuntat din start culoarea nimeni nu va avea scrupule caci se stie ca ultimii din aceasta etapa nu vor avea de ales.

Data trecuta degusturile au fost cele care i-au adus lui Petre un dezavantaj in alegeri, probabil prima sa greseala majora pe care a facut-o a fost acceptand sa urce in acel camion care abia a ajuns la destinatie, pierzand astfel avantajul competitional si implicit sansa catre jocul de amuleta, insa supararea sa pare sa aiba astazi o revenire spre normal in cursa care nu pare sa-i puna prea multa bataie de cap in executarea ei.

Asia Express 18 Octombrie 2021 Online

Nevoiti sa recurga la ultimele solutii pentru a trece cu bine peste aceasta etapa, concurentii au decis sa aiba un plan si o strategie proprie care sa le aduca un avantaj competitional si in acelasi timp sa-si mentina locul cel pentru care au muncit aproape o etapa intrega, lucrurile incep usor sa se depresurizeze.

Decisi sa ajunga la capat urmand un singur drum printre straini avand la ei foarte putine resurse si un timp limitat de a indeplini misiunea, concurentii au ceva nou la mijloc si anume situatia actuala care face si mai dificila de indeplinit orice misiune, totul o sa fie mai dificil, riscant si stresant cel mai mare dusman fiind chiar timpul in cele zece etape in testul suprem al vointei numai la Asia Express sezonul 4 Episodul 19 cel mai palpitant si apreciat show din 18 octombrie 2021 o editie cu noi detalii surprinzatoare.

Varianta 1.


Varianta 2.

error: Content is protected !!