Mireasa sezonul 14 episodul 4 din 20 August 2026

Primele tensiuni își fac loc în casa Mireasa, iar de data aceasta scânteia pornește de la o discuție aprinsă între doamna Carmen și doamna Isabela totul a început după ce Carmen a comentat modul în care Isabela își organizează timpul în jurul lui Goofy, sugerând că grija excesivă pentru cățel ar provoca mici întârzieri. Observația a iritat-o pe Isabela, care a simțit că este pusă într-o situație nedreaptă și că imaginea ei este afectată.

În paralel, fetele din sezonul 14 Mireasa: Regatul inimii au avut parte de primele interacțiuni cu băieții nou‑veniți după ce au analizat prezentările acestora, tinerele au acordat note și au ales să petreacă un speed date cu Radu, considerând că el a fost varianta mai potrivită în comparație cu Adrian.

Mireasa sezonul 14 episodul 4 online din 20 august 2026

Alegerea lor a fost discutată și în ediția din 18 august a emisiunii Capriciile Iubirii, unde au explicat ce le-a atras la cei doi și cum au ajuns la decizia finală in același timp, Maria trece printr-un moment de sinceritate profundă. Ea își deschide sufletul și povestește despre una dintre cele mai dureroase experiențe din viața ei sentimentală tânăra dezvăluie că, în ultima relație, a aflat că este însărcinată exact în perioada în care o altă femeie din viața fostului partener se confrunta cu aceeași situație.

Mărturia ei aduce în fața tuturor o realitate dificilă, plină de trăiri intense și vulnerabilitate pe Mireasa cu siguranta provocarea Mireasa Sezonul 14 Episodul 4 din 20 august 2026 va schimba destine caci se bazeaza pe tema de a iubi in mod clasic.

Versiunea 1 – imediat dupa difuzare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *