Daniela reușește în felul ei calm să întoarcă „perspectivele” Andreei atunci când situația o cere se vede clar că Andreea era deranjată în momentele în care cuplurile preferau să stea între ei și nu interacționau cu restul casei de aceea apare și contradicția: deși nu are un cuplu format, Andreea se grăbește să ofere sfaturi și să se implice în dinamica altora, iar în primele zile a încercat să se apropie rapid de băieți ca și cum ar fi vrut să-și asigure un loc stabil în joc.
Așa că, draga Andreea, poate ar fi bine să nu mai spui despre Daniela că nu este „impunătoare”, când tu ai tendința să te atașezi de primul băiat care îți acordă atenție suntem curioși cum vei reacționa atunci când vei avea un cuplu real și vei fi pusă în situații de test mai ales că nu ai avut nicio problemă să accepți înghețată din mâna unui băiat aflat într-o relație de șase luni.
Casa iubirii sezonul 5 episodul 212 online 11 august 2026
Andreea și Emanuel critică constant comunicarea dintre Daniela și Valentin, însă ignoră faptul că într-un cuplu există mai multe forme de comunicare așadar, nu se poate spune că între Daniela și Valentin „nu există comunicare” există, doar că nu este pe placul celor care îi analizează din exterior atât Andreea cât și Emanuel par mai degrabă deranjați de stabilitatea lor, iar comentariile răutăcioase nu fac decât să arate o doză de invidie iar moderatoarea, care insistă zilnic pe aceleași subiecte nu ajută deloc la calmarea situației.
Andreea a vorbit despre gelozia Danielei, însă uită că ea nu era într-o cunoaștere în timp ce Daniela era într-un cuplu cu Valentin totuși Andreea a gătit cu Valentin a mâncat înghețată cu el iar când Daniela a avut o reacție normală, toți au sărit pe ea interesant cum unii pozează în „sfinți” când vine vorba de alții, dar reacționează de zece ori mai intens când sunt ei puși în situații similare mulți concurenți sunt deranjați de Daniela și Valentin tocmai pentru că sunt apreciați se potrivesc au susținere și sunt vizibili în ochii publicului in ceea ce privește acuzațiile la adresa producției, ele apar des, însă adevărata problemă pornește din interiorul casei.
Dragi concurenți dacă la gală vi se spune constant să fiți atenți la modul în care votați liderii, poate ar fi momentul să o faceți cu adevărat corect strategiile, alianțele și favoritismele nu fac decât să complice lucrurile faptul că sunteți într-un cuplu nu înseamnă că trebuie să votați automat partenerul. Liderul ar trebui ales pe merit, nu pe simpatie corectitudinea începe de la voi abia atunci eliminările vor avea emoție reală, nu scenarii repetate pe 11 august 2026, toti cred cu tarie ca pot avea parte de noroc pentru ca sunt hotarati si niciodata nu renunta la propriile visuri.



