Seara trecută, atmosfera din casa Mireasa s‑a animat odată cu un nou exercițiu de cunoaștere, la care au participat atât cuplurile formate, cât și cei care încă își caută jumătatea. Chiar din primele minute ale ediției din 17 iunie 2026, Simona Gherghe a atras atenția că urmează un moment important pentru toți concurenții.
Prezentatoarea a dezvăluit data mult așteptatei finale a sezonului 13: vineri, 17 iulie 2026. Ultimele două săptămâni ale competiției vor fi decisive, iar concurenții vor avea acces liber unii la ceilalți pentru a-și clarifica sentimentele și intențiile.
Mireasa sezonul 13 episodul 113 online din 17 iunie 2026
Simona a subliniat că finalul sezonului vine cu responsabilități mari pentru cei care iau în calcul căsătoria, amintind că un astfel de pas presupune maturitate și asumare pe termen lung. Anunțul a fost făcut cu o lună înainte de încheierea oficială a emisiunii, oferindu-le participanților timp să reflecteze la deciziile lor.
După mai bine de jumătate de an de provocări, emoții și evoluții personale, cuplurile care aleg să își unească destinele vor intra în cursa pentru marele premiu și pentru titlul de câștigători ai sezonului 13 în finala programată pe 17 iulie 2026 pe Mireasa cu siguranta provocarea Mireasa Sezonul 13 Episodul 113, Mireasa din 17 iunie 2026 va schimba destine caci se bazeaza pe tema de a iubi in mod clasic.



