Survivor Romania Sezonul 3 Episodul 17 din 21 Februarie 2022

In urma alegerilor facute ieri de catre Faimosi nu au reusit decat sa sufle si mai mult in focul tuturor neintelegerilor, astfel spus prin prisma faptului ca Natalia a ales unul dintre cei mai aprigi colegi ai sa fie trimis in exit a starnit o revolta pana si in echipa adversa, primul care era pe lista multora a fost chiar Emil insa probabil nu s-a facut aceasta alegere ca ar exista unele prietenii intre ei care la un momentdat vor iesi la iveala sub diverse aspecte. In plus Emil a inceput sa isi instige colegii impotriva lui CRBL spunand ca el i-ar fi atacat pe fiecare si el nu a adus puncte si minte cand spune ca aduce puncte mai multe decat altii si a primit exact ce a avut nevoie, nefiind cine spune cu adevarat.

Alegerile din orgoliu au fost explicate in la Faimosi iar trimiterea lui Relu pe insula nu a fost decat o alta manevra decizionala data de frustrare, alternativa lor ar fi fost TJ care mereu iese in fata si vrea sa dovedeasca ca el este cel mai bun dintre toti, ramane totusi sa vedem cum s-au descurcat ambii supravietuitori in lupta lor cu prima noapte de exil, consiliul pe neasteptate a fost curios iar scenariile au fost total diferite de tot ce s-a intamplat de fapt.

Survivor Romania Sezonul 3 Episodul 17 din 21 Februarie 2022 HD.

Se gandesc alte planuri de scuze cu privire la trimiterea celor doi concurenti pe insula exilului, atentia pe jocuri devine principalul subiect, Natalia si Stefania au gresit enorm in deciziile lor si nu au adus un real beneficiu echipei lor, totusi niciunul dintre cei ramasi in camp nu s-au gandit deloc la cum se vor descurca cei doi pe insula.

Impartiti pe doua echipe fiecare cu acelasi scop de a obtine imunitatea si restul avantajelor, debutul acestui sezon nu este unul usor deloc, fiind o competitie dificila avand eliminari neasteptate si un singur supravietuitor cel care si pleaca acasa cu trofeul si marele premiu unii vor face orice este posibil sa se afle in fruntea tuturor. Avand o singura oportunitate pentru a arata tuturor ca increderea este cel mai bun rival pentru orice provocare, ne aventuram in ceea ce o sa fie denumit competitia anului, reveniti dupa o mica pauza se reia traseul confruntarilor in Survivor Romania sezonul 3 Episodul 17 odata cu startul primului joc se presareaza trasee grele din 21 februarie 2021 o mare de emotii se transmite direct de pe insula.

Varianta 1.


Varianta 2.

Varianta 3.

error: Content is protected !!