Puterea Dragostei din 3 Iulie 2021 Episodul 342

Intentiile lui Victor par sa dea chiar in cuplul lui Andrei si Aya, acesta si-a exprimat dorinta de a o cunoaste chiar de la aparitia in casa si cam de atunci aceasta a inceput sa apara si neintelegerile intre cei doi, fapt ce l-a determinat pe Andrei sa o intrebe daca ramane in competitie sau o sa plece singur, Maria se pronunta si cand este plecata din casa si aceasta o acuza de sabotaj amoros pe Alexandra, si a spus ca nu a afirmat nicio clipa faptul ca ar Marinescu ar fi interesat de Amira insa baietii au fost cei care au facut aceste lucruri, Adelina este in continuare suspectata ca face diverse strategii cu Amira si ascund unele secrete despre colegele sale de platou, Mariana este cea care intervine insa cele doua nu doresc sa dezvolte subiectul lasandu-l pe mai tarziu atunci cand considera ele momentul perfect, Alexandra si Codrut considera ca lui Marinescu i s-a intins o capcana in privinta Adelinei iar totul ar fi pornit chiar de la Maria pentru a-l testa, de fapt in trecut tot fosta sa iubita a fost cea care i-a oferit perechea de papuci chiar inainte de cunoastere iar acum se pare ca si-a jucat din nou cartea cu acelasi barbat care surprinzator se considera cel mai strategic din casa, Codrut il instiinteaza pe Victor sa spuna adevarul daca a venit in casa prin prisma cunoasterii unei fete care este deja in casa in caz contrar incalca regulile competitiei si ar putea fi eliminat, actiunile lui Victor alimenteaza si mai mult tensiunile dintre ei.

Schimbat in totalitate dupa ce a avut de invatat de pe urma povestilor a doua serii de concurenti, show-ul „Power of Love” intra in linie dreapta cu noi participanti in etapa de cunoastere din Puterea dragostei Sezonul 3, niciunul dintre fostii concurenti nu vor mai aparea pe micul ecran avand pana si prezentatoarea diferita Cristina Mihaela este noua gazda pe care o vom intalni in fiecare zi de luni la aceasi ora.

Puterea dragostei 3 iulie 2021 HD

Daca pana acum nu am obtinut un cuplu care sa plece impreuna si cu planuri de viitor direct din platoul de filmare, in acest sezon se pune accent mai mult pe seriozitatea celor ce vor intra pe rand in casa dar si modificari care vor fi introduce ca urmare a tuturor experientelor traite de-a lungul celor doua sezoane pentru a evita repetarea lor dar si pentru a oferi materiale de calitate acestea vor fi discutate chiar dinainte fara alte obiectii.

Formatul in sine ramane neschimbat, si chiar inainte de a-si anunta ierirea Mantea a tinut sa-i spuna cateva cuvinte colegei sale de breasla dar si o rugaminte de a-i asculta pe viitorii concurenti inainte de toate si sa le ofere suport cand au nevoie la fel cum si ea a facut mereu. Nefiind prea multe de spus decat sa traim cu speranta ca vom avea ceva diferit de pana acum dam start la Puterea dragostei Sezonul 3 episodul 342 transmisa acum 3 iulie 2021, exact asa cum ne-am obinuit la numai cateva momente de la rularea sa.

Editie integrala.

error: Content is protected !!