Puterea Dragostei din 2 Septembrie 2021 Episodul 403

Amira considera ca pana sa afle ca vine finala, unii baieti nu s-au comportat deloc asa cum o fac acum iar acest lucru este vizibil in cea mai mare parte venit din partea lui Codrut insistentele acestuia cu privire la cum o sa fie cand se numara voturile si cine o sa-i sustina a impartit casa in jumate oferind in acelasi timp o alta fatada a lucrurilor, relatia sa cu Alexandra a fost una cu multe intreruperi si aproape identica precum a Mariei desi cele doua au fost candva prietene acum se pare ca nu mai exista cale de mediere pentru ca banii tin loc la relatie, premiul a devenit tinta fiecaruia iar din acest motiv isi arunca discutii care nu le fac deloc cinste. Radu pare sa intervina nejustificat in orice discutie iar in privinta Amirei deja au iesit cateva discutii cum aceasta ar fi printre sustinatorii lui Marinescu, cel mai probabil daca era Comanici in casa lucrurile erau altfel iar Radu nu era atat de vocal, ruptura la final de sezon dintre Amira si Maria a fost cea care a ridicat un semn de intrebare printre ceilalti concurenti, Aurora deviaza de la subiect si creaza o noua strategie cum Maria s-ar fi retras alaturi de iubitul sau pentru a-si face planul de bataie iar culisele acestora par sa nu fie deloc descoperite de nimeni din casa, Nadia nu sta deoparte si ofera explicatii cu privire la contrele avute cu Aurora, Alex a renuntat pe moment la acele dezvaluiri cel mai probabil ar fi inteles ca gestul sau nu a fost unul de laudat.

Schimbat in totalitate dupa ce a avut de invatat de pe urma povestilor a doua serii de concurenti, show-ul „Power of Love” intra in linie dreapta cu noi participanti in etapa de cunoastere din Puterea dragostei Sezonul 3, niciunul dintre fostii concurenti nu vor mai aparea pe micul ecran avand pana si prezentatoarea diferita Cristina Mihaela este noua gazda pe care o vom intalni in fiecare zi de luni la aceasi ora.

Puterea dragostei 2 septembrie 2021 HD

Daca pana acum nu am obtinut un cuplu care sa plece impreuna si cu planuri de viitor direct din platoul de filmare, in acest sezon se pune accent mai mult pe seriozitatea celor ce vor intra pe rand in casa dar si modificari care vor fi introduce ca urmare a tuturor experientelor traite de-a lungul celor doua sezoane pentru a evita repetarea lor dar si pentru a oferi materiale de calitate acestea vor fi discutate chiar dinainte fara alte obiectii.

Formatul in sine ramane neschimbat, si chiar inainte de a-si anunta ierirea Mantea a tinut sa-i spuna cateva cuvinte colegei sale de breasla dar si o rugaminte de a-i asculta pe viitorii concurenti inainte de toate si sa le ofere suport cand au nevoie la fel cum si ea a facut mereu. Nefiind prea multe de spus decat sa traim cu speranta ca vom avea ceva diferit de pana acum dam start la Puterea dragostei Sezonul 3 episodul 403 transmisa acum 1 septembrie 2021, exact asa cum ne-am obinuit la numai cateva momente de la rularea sa.

Editie integrala.

error: Content is protected !!