Mireasa Sezonul 4 Episodul 60 din 5 Noiembrie 2021

Interpretarile la adresa Amaliei au venit imediat din partea sustinatorilor iar John pare sa fie deranjat de atitudinea ei si denota ca nu este implicata in cunoasterea lor, faptele sale nu par sa fie reale, publicul a fost pus in fata concurentilor iar cel mai vocal a fost Alex care a tinut sa o apere pe Ana in plus au fost acuzati ca ar sta impreuna doar de dragul premiului, baetii au fost legati de mame iar situatii jenante s-au nascut intre Petrica si mama sa iar el a tinut sa-i explice mamei sale ca daca Ela nu ar fi tinut la el nu ar fi trecut prin atatea impedimente, Marius este hotarat sa o ceara de nevasta pe Maria iar mama lui pare deranjata de decizia sa facandu-l prost in direct.

Doamna Ioana a recunoscut ca ar fi fost mai fericita daca Ela nu ar fi fost alaturi de fiul ei si oricine ar fi fost din satul ei ar fi acceptat-o iar atunci toata acea acceptare pe care a afisat-o in timpul saptamanii era total falsa, lucrurile au fost contra cuplului Anei si Alex iar evenimentul la care au asistat citind comentariile celor de acasa i-a cam pus pe jar pe amandoi, la un momentdat acestia parea enervati de seria de acuze privint bautura, o multime de mesaje nu tocmai laudative le-au cam schimbat starea si rumoarea prin inimile lor se vedea, in plus au fost acuzati ca nu exprima iubirea reala si nu ar fi nimic intre ei, premiul fiind cel pe care il vizeaza.

Mireasa din 5 Noiembrie 2021 Online

Lui Victor nu-i prea place trecutul amoros al Andradei iar acestia au discutii in acest sens, intelegerea pare sa fie departe de a avea un sens, seriozitatea celor doi a decazut total in urma conversatiilor pe care amandoi si le-ar fi exprimat, materialele de dupa au determinat-o pe Andrada sa aiba o reactie nervoasa la adresa prezentatoarei iar de acolo a lipsit doar o scanteie de a porni un adevarat scandal, fosta relatie a Andradei si un schimb de mesaje pe o retea sociala i-a atras lui Victor atentia si un sir de intrebari au fost expuse insa fara raspunsuri clare.

De-a lungul sezoanelor am aflat ca dragostea este unicul drum la capatul caruia fericirea ne poate astepta, asa ca Mireasa sezonul 4 Episodul 60 isi propune sa uneasca sufletele pereche incepand de azi 5 noiembrie 2021 ideea de familie, comunicarea dar si sprijinul reciproc inseamna cu adevarat termenul dat de principiul unei familii.

Varianta 1.


Varianta 2.

Mireasa. Capriciile iubirii Editia 40.

error: Content is protected !!