Mireasa Sezonul 4 Episodul 22 din 22 Septembrie 2021

Chiar daca se mai discuta in casa despre conflictul trecut, baietii au decis sa afle lucruri despre noua concurenta, Andrada a sustinut fata de Adelina ca daca isi dorea sa faca circ in privinta Anei lucrurile nu erau acum asa, Mohamed pare sa isi mai incerce norocul cu Isidora insa aceasta ii spune ca este posibil sa aiba o atractie fata de Marius, insa acesta si-a petrecut timp impreuna cu Maria iar cei doi par sa fie inca la faza prin care scot din ei ce este mai bun.

Pasul facut de Andrada cu privire la aplanarea conflictului cu Ana a fost inteles, ca de fapt ea s-ar fi bagat intr-un razboi al fetelor pe care nu l-a stiut, iar Ana a spus ca ea a fost motivul pentru care a determinat-o sa reactioneaze astfel, initial cele doua arunca diverse acuze de glume proaste care nu si-au avut rostul dar si tonul pe care Ana l-a folosit in raspunsurile ei a fost cel care a instigat la astfel de situatii, acum ca situatia a fost lamurita cele doua au decis sa rupa prietenia.

Mireasa din 22 Septembrie 2021 Online

Personalitati incompatibile cu armonia aduc suparari catre unele mame, reactia lui Victor cu privire la cele facute de Ana l-au pus pe acesta intr-o ipostaza neplacuta fata de bunica lui, iar astazi acesta a avut curajul sa-i ceara scuze acesteia, insa supararile si scuzele au venit si din partea Andradei care a regretat faptul ca a fost vazuta intr-o situatie de genul care nu i-a facut decat o imagine tot mai proasta, Petrica si Ela au tinut sa lamureasca unele aspecte care-i privesc si riscurile par mai multe decat avantajele, dupa interventia lui Seba cu privire la mila pe care o are fata de Petrica, au fost voci care l-au blamat iar primul care a asteptat acel moment a fost Ion, de alta parte Petrica a concluzionat ca mai trebuie sa astepte pentru ca Ela sa fie hotarata, si din toate vorbele sale Maria ramane cea mai mare necunoscuta, acesta a avut timp sa discute si cu ea iar acum apele par sa fie tot mai tulburi pentru el, luand pe rand toate momentele pare ca timpul nu a fost suficient.

De-a lungul sezoanelor am aflat ca dragostea este unicul drum la capatul caruia fericirea ne poate astepta, asa ca Mireasa sezonul 4 Episodul 22 isi propune sa uneasca sufletele pereche incepand de azi 22 septembrie 2021 ideea de familie, comunicarea dar si sprijinul reciproc inseamna cu adevarat termenul dat de principiul unei familii.

Varianta 1.


Varianta 2.

Mireasa. Capriciile iubirii Editia 8.

error: Content is protected !!