Mireasa Episodul 8 din 31 Martie 2020

Fetele au resimtit ieri dorul celor de acasa desi nu au mult timp de cand au ajuns in casa Mireasa acestea par sa fie deja afectate de mesajele transmite de cei dragi, regulamentul a fost incalcat de catre toti din casa nu au respectat ora de culcare si nici alte reglementari impuse iar Lica pare sa nu faca deloc fata functiei de lider al casei si drept urmare nu o sa primeasca niciun beneficiu dupa terminarea actualei responsabilitati, de asemeni drept pedeapsa li s-au redus banii acordati zilnic pentru trai in semn de pedeapsa, saptamana a inceput cum nu se poate mai bine insa Armando se bucura pe deplin de compania fetelor spre deosebire de ceilalti, Florin incearca sa para autoritar insa cel mai probabil nu va reusi sa faca un cuplu atata timp cat el si Edy au venit ca insotitori iar acesta din urma si-a anuntat dorinta de a pleca din emisiune impreuna cu aleasa sa.

Bazat pe un concept cunoscut insa reinventat si plin de creativitate, noul show matrimonial Mireasa vine incepand cu data de luni in casele noastre, vor fi cate opt concurenti fete si baieti care vine pentru a se cunoaste mai bine pentru ca la final sa plece impreuna spunand Da la cererea lor in casatorie, mai mult se vor respecta cu strictete regulile impuse de prezentatori ale caror rol este de a modera anumite situatii si de a afla detalii importante din viata lor, cel mai important aspect este sa fii primul care isi gaseste aleasa.

Prezentatoarea acestuia este chiar Diana Dumitrescu apreciata de multa lume si avand o experienta placuta in prezentari de astfel de show-uri, emisiunea are ca interval de difuzare de luni si pana vineri de la ora 14.00 iar sambata de la ora 17 in care se aleg fetele care vor ramane in continuare, ce este diferit fata de ce am vazut pana acum este ca fiecare baiat are dreptul sa vina cu un apropiat care sa-i confirme alegerea facuta si vor avea cate ceva de adaugat de fiecare data cand i se cere opinia.

Mireasa 31 martie 2020 HD

In lupta lor pentru casatorie totul este pregatit, izolati dar impreuna multe zile la capatul careia se afla marele premiu in valoare de 40 de mii de euro transformate intr-o nunta de vis, cinsprezece fete isi traiesc aventura vietii lor iar pe rand vom cunoaste cate cinci dintre ele, fiecare cu meserii diferite descopera zilnic provocari fiind dispuse sa faca orice sacrificiul pentru iubirea ei, provocatoarea de fel sunt nerabdatoare sa afle orice mister dincolo de aparentele baietilor, filmari zile la rand in regim non-stop nu pierdem nicio intamplare din casa, o experienta care maturizeaza orice femeie pregatite de orice potrivire in dragoste.

Indraznim sa vedem toate concurentele dar si daca au strategii de facut in Mireasa Episodul 8 difuzata in data de 31 martie 2020 debutul celui mai asteptat show insa de la primele cunostinte multe par a fi decise in ce isi doresc sa faca pe tot parcursul fiecarei zi stata impreuna in casa.

Varianta 1.

error: Content is protected !!