Ferma Vedetelor SEZONUL 2 EPISODUL 1, astăzi de la 20:30, la Protv

Începe distracția din altă țară, Fermierii sunt puși pe treabă în Cipru, sezonul nou aduce noi momente și pentru că este la început ediția întâi ne arată cum se stabilesc, concurenții, fiecare inspectează locul pentru a se obișnui și în același timp vor avea de îndeplinit și câteva cerințe, ca de obicei concurenților li se va citi regulamentul pe care trebuie să îl respecte în timpul competiției.

Cum vor reacționa vedetele când vor realiza că nu pot lua contact cu lumea modernă, dar și de condițiile le care le oferă ferma, cine o să fie prima persoană care nu o să reziste de dorul familiei? Toate aceste vor putea fi urmărite în primul episod din această seară transmis de Protv.

Ferma Vedetelor Sezonul 2
Foto: FermaVedetelor

Dacă până acum vedetele au avut parte de un trai fără griji, astăzi vor înfrunta sărăcia la propriu, vor simți cum este să nu ai ce-ți trebuie pentru a supraviețui dar și vor munci pe rupte pentru a face ferma locuibilă, premiul pus în joc de 50.000 de euro parcă îi încălzesc și prind curaj, fie că cel mai bun să câștige! 🙂 Însă cine o să câștige, vom vedea azi, împreună.

Emisiunea are ca și zile de difuzare luni și marți, deci câte două episoade pe săptămână.

error: Content is protected !!