Clanul sezonul 2 episodul 7 din 2 Aprilie 2023

Pelicanu se duce la doamna Sofica cu un plan de e a-si recupera locul alaturi de ea, acesta reuseste sa primeasca o a doua sansa din partea ei, Iulica este si el gasit ascunzadu-se dupa perdea iar acesta i se alatura prietenului sau in aceasi speta, Vera ajunge acasa si este intrebata de tatal ei pe unde a tot fost, ea se scuza ca a stat pe la birou si a muncit prea mult, Bebe ii reproseaza ca ar fi putut sa aiba companie din partea baietilor lui pentru a ajunge mai repede acasa, Vera ii spune ca nu s-a inteles cu el sa stea prizoniera in casa si se poate plimba singura dintr-un punct in altul fara garda de corp.

Plicul pe care Pelicanu trebuia sa il aduca Sofiei a fost de fapt un test din partea lui Afganu pentru a vedea daca amandoi parteneri veniti sunt loiali, acestia par sa treaca testul la limita, Tudor asista din umbra la intreaga intamplare si are aproape sa se dea de gol insa are noroc si pleaca la timp, ajuns acasa Tudor se contreaza cu Sergiu care nu pare sa il suporte pe acesta, Macelaru il aude pe Tudor vorbind si ii cere acestuia explicatii dar si daca a dat peste avocatul respectiv, el ii confirma ca a dat de Sofia sotia lui Constanteanu care este ascunsa intr-o padure cu paza foarte putina.

Clanul sezonul 2 episodul 7 din 2 Aprilie 2023 HD

Vrand sa lamureasca unele lucruri Tudor ii spune mai retras lui Bebe ca prima grija sa fie marfa sa puna oamenii in port sa fie siguri ca nu se atinge nimeni de ea pana ajung ei la timp si perioada de trecere a domniei lui Constateanu catre Macelaru este buna pentru o acomodare, planul pe care il propune Tudor ii surade lui Bebe care il apreciaza pe acesta. Planurile incep usor sa se schimbe mai cu seama ca unii subalterni isi doresc cu orice pret sefia iar Pelicanul este primul pe lista care doreste sa preia rolul lui Bebe, prins fiind de oamenii lui Costoiu Sergiu omul de baza a lui tatutu are sa afle ca acesta de fapt a murit totul fiind cumva pus la cale de o razbunare Pelicanul este de parere ca nu este timp de jelit dupa macelaru caci clanul lui niciodata nu va pierde in fata dusmanilor si se autoproclama noul sef pentru fiecare.

Ia stai un pic! Ești om? Confirmă că nu ești robot, apasă mai jos. ✔️

 

 

error: Content is protected !!