Casa iubirii Sezonul 2 Episodul 266 din 8 Octombrie 2023

Larisa, egal o mare deziluzie ai schimbat foaia la 180 de grade te-ai integrat in clubul “gaitelor” acum inteleg ca ai fost eliminata dar sper ca macar acasa sa realizezi ce ai facut gresit, parerea mea e ca erai mult mai ok la inceput nu stiu daca ai sentimente pentru Laurentiu, tind sa cred ca da, altfel nu se explica inversunarea cu care o ataci pe Lorena ori de cate ori ai ocazia spuneai candva despre Bianca ca “fiecare face ce poate”, poate m-am obisnuit cu felul acesteia de a fi, poate aveam asteptari prea mari de la tine, cert e ca ceea ce faceti de cateva saptamani cu Lorena este extrem de greu de privit, sunteti femei intre 20 si 29 de ani dar niciuna nu aveti maturitatea necesara intemeierii unei familii, cred ca toate ati venit acolo pentru show, pentru promovare, pentru orice numai pentru a va gasi “jumatatea” nu.

Am ajuns sa am parerea ca Laurentiu l-a instigat atat de tare pe nimicul asta de Radu, sa o atace non-stop pe Bianca cred ca este o intelegere intre ei doi vazand-o ca fiind cea mai votata, sa incerce sa o denigreze cat mai mult sa il faca tot timpul pe Ionut sa se indoiasca de ea doar, doar mai castiga ei doi teren din fericire nu cred ca Bianca si Ionut au de pierdut ci din contra Radu si Laurentiu cad in penibil isi arata permanent caracterul josnic si de 2 lei pe care il au.

Casa iubirii din 8 Octombrie 2023 Online.

Cred ca Larisa e fericita posesoare a celui mai voluptuos decolteu natural din toata istoria emisiunii, e practic ca o arma: ca sa intimideze e suficient sa-i ghicesti conturul sub haine dar n-ar trebui sa se simta stanjenita de efectul pe care-l are asupra celor din fata ei este absolut spectaculos iar Larisa va fi o frumusete indiferent de varsta ca Anatolia, personajul lui Abgarian, daca evita capcana narcisismului si o sa ramana doar la o doza acceptabila de semetie o sa fie mereu o tipa interesanta. Robert ai mare dreptate vot pana in marea finala Mihaela sunteti familisti, acest mascarici pe nume Radu asa a mintit si in sezonul 1 nu este de familie nu are respect, nu are caracter minte joaca teatru bravo traiasca familia ta Robert capul sus ca nu te-ai facut de ras strofa de boier cel mai frumos caracter cel putin pana ain acest moment asta este parerea mea.

O noua versiune destinata dragostei perfecte este deja pregatita si adaptata pentru noii concurenti in formatul inedit denumit Casa iubirii sezonul 2 Episodul 266 construit special pentru fiecare pretendent care a venit cu dorinta pura de cunoastere a sufletului pereche, cei care isi cauta jumatatea vor avea timp la dispozitie suficient insa regulile de aceasta data se vor mentine cu strictele, in acelasi timp publicul o sa fie cel care decide soarta fiecaruia fara vreo alta implicare, incepand de azi, 8 octombrie 2023 se vor difuza doua editii in fiecare zi de la ora 10:00 dimineata si dupa amiaza la 17:00, iar in week-end vom avea difuzare de la 16:00 respectiv la 19:00, unde gala isi va spune cuvantul de fiecare data, drumul spre cunoastere nu este usor insa cei care isi doresc cu adevarat un viitor frumos trebuie sa faca si aceste eforturi, emotiile sunt prezente iar noi le vom gasi de fiecare data rezolvare impreuna pe blogulmeu.net, determinarea pentru unele fete a fost vizibila insa cunoasterea spune totul, ramane sa ne vedem zilnic.

partea 1 de la ora 16.00.


partea 2 de la ora 19.00.

 

 

error: Content is protected !!