Burlacul Sezonul 6 Episodul 17 din 1 Iulie 2021

Consideram ca este un motiv de sarbatoare, toate fetele vor reveni intr-o noua formula iar finala isi spune cuvantul, dorintele unora este alegerea Burlacului iar el considera ca a fost cea mai reala si autentica versiune a sa iar deciziile sale il reprezinta si drumul catre dragoste nu i-a fost deloc usor, si tot el si-a contruit acest final care personal este caracterizat ca fiind cel mai greu de pana acum, parcursul competitiei catre inima sa a fost unul anevoios si plin de decizii si rasturnari de situatie, cei drept unele nu au convenit insa pentru asta a existat mereu alternative cel putin identice, competitia a ajuns insa la capat iar decizia lui o aflam astazi.

Fiecare invata din greseala lui, de acest fapt Andi s-a convins, cuprins insa de emotii ca decizia este una singura acesta trebuie sa se gandeasca cum o sa decurga momentele dinaintea ultimului sau cuvant, clipele relaxante dinainte sunt prielnice iar data trecuta am vazut o rasturnare de situatie cand Simona a primit ultimul trandafir in defavoarea Alexandrei care se putea citi prin ochii ei dezamagirea, insa planurile ei nu sunt pe aceasi unda iar in discutia cu mama acesteia Andi a cautat raspunsuri despre dorintele, placerile si asteptarile acesteia in incercarea de a intelege nevoile ei reale si tot din acea discutie a inteles ca ea are un trecut amoros care demonstreaza ca este predispusa la sacrificii de dragul partenerului chiar daca ii este clar ca nu exista o potrivire intre ei, iar discutiile despre viitor au fost putin neintelese si putin schimbatoare.

Burlacul 1 iulie 2021 Online

Cu sentimente la mijloc, eliminarile vin cu propunerea acceptului ultimului trandafir, desi au fost clipe frumoase cu fiecare dintre ele alegerea isi spune cuvnatul si nu poate fi evitata, la inceput multe dintre cele ramase nu au fost vazute sa se ridice la nivelul asteptarilor insa motivatia pare sa fi avut un rol important.

Curiozitatile devin realitate prin fapte, noul sezon Burlacul aduce o exeperienta interesanta in locatii foarte frumoase din Turcia iar casa unde se filmeaza este deosebita, s-a trecut prin traditii si oameni cu povesti diferite, stresul zilnic a fost prezent cu fiecare filmare la Burlacul Sezonul 6 episodul 17 transmisa acum 1 iulie 2021, tinut secret, numele celui care isi cauta jumatatea nu mai este acum un secret si odata cu el asteptarea a luat sfarsit.

Server 1.


Server 2.

error: Content is protected !!