Asia Express Sezonul 4 Episodul 37 din 17 Noiembrie 2021

A trecut ziua si am ajuns abia la a doua misiune, Bublele au avut parte de o intalnire care s-a lasat cu o invitatie la masa dar cum prioritatile actuale sunt altele decat cele oferite de posibile cunostinte mergem mai departe pe drumurile din Israel acolo unde concurentii nostri au de strabatut multe strazi pentru a ajunge la succesul mult asteptat. Deci actiunea continua spre a obtine un coeficient epic iar amuleta de astazi se anunta a fi foarte atipica, numai cei buni la tinta vor primi puncte care le vor oferi si un avantaj competitional, prin locurile in care ajung fiecare se descopera cum idealurile se transforma in realitate adevarate lectii de morala, conduita si convietuire se preia iar locurile in care ajung sunt cele care le arata ca se poate trai in liniste si pace fara prea multe complicatii.

In prima noapte de cazare spiritul traditional Evreiesc este cunoscut pe delin, un fel de a gandi si trai cu totul special ii lasa pana si pe cei mai neincrezatori muti de uimire, intre timp fetele au ajuns si ele la locul unde deja Natanticii isi incearca norocul invatand diversi oameni de pe strada cele zece porunci, insa Petre pare sa le urmeze iar cei doi baieti Emi si Cuza depun eforturi pentru a se apropia cat mai mult de locul prestabilit de Irina.

Asia Express 17 Noiembrie 2021 Online

Provocarea se regaseste cu fiecare ocazie, insa cea mai importanta este trecerea peste probele pe care le implica amuleta, biblia isi spune cuvantul cand concurentii primesc indicii clare care fac referire in paginile cartii, cei mai hotarati si bine pregatiti vor trece cu brio iar locatia finala necesita mai multa munca decat toate probele de pana acum, suntem aproape de final iar presiunea se resimte, locurile prin care concurentii trec devin o amintire prielnica, situatiile devin tot mai tensionate iar nervii sunt si ei deja intinsi spre maximum.

Decisi sa ajunga la capat urmand un singur drum printre straini avand la ei foarte putine resurse si un timp limitat de a indeplini misiunea, concurentii au ceva nou la mijloc si anume situatia actuala care face si mai dificila de indeplinit orice misiune, totul o sa fie mai dificil, riscant si stresant cel mai mare dusman fiind chiar timpul in cele zece etape in testul suprem al vointei numai la Asia Express sezonul 4 Episodul 37 cel mai palpitant si apreciat show din 17 noiembrie 2021 o editie cu noi detalii surprinzatoare.

Varianta 1.


Varianta 2.

error: Content is protected !!