Asia Express Sezonul 4 Episodul 36 din 16 Noiembrie 2021

Dorinta unora de a se califica catre etapa denumita Israel s-a concretizat dupa o munca asidua si care din nefericire a dus la eliminarea unor coechipieri, ultima tara de pe traseul aventurii le aduce multe schimbari de la nivelul de trai pana la cel al pretentiilor caci ne apropiem de un final epic, pentru cei ramasi in cursa va fi un prilej de emotii acumulate pe lungul drum al aventurii iar momentele vor fi foarte grele pentru toti, dar actiunea ii va lua pe sus pornind din Nazaret cu o batalie de poveste si apoi drumul miracolelor le aduce alte provocari si o tensiune dificila iar pe drumul ce ii duc catre Ierusalim ii asteapta multe incercari, si vom fi uimiti de o alta cultura cu o spiritualitate ce a schimbat lumea intr-o tara spectacol, rusinea este cuvantul de care se vor lovi fiecare dintre ei.

Putem spune ca a fost o etapa grea care spre final nu a putut ramane fara decizii insa cam acestea sunt regulile si ele trebuie respectate, in dorinta de a vedea frumosul fiecare trebuie sa vada totul pe jos iar reactiile altora nu trebuiesc luate in serios, printre gusturile din Aman, obiceiurile si traditiile locale toti au avut multa determinare, si evident Adriana cu Maria nu s-a putut califica spre aceasta etapa dar increderea a primat pana la ultima aparitie a pietrei.

Asia Express 16 Noiembrie 2021 Online

Indiferent de culoare odata pusi in postura de a fi eliminati totul se schimba, iar lucrurile sunt neasteptate, perechile si-au facut fiecare datoria iar despartirea este grea, toata rachiuna si disputele inceteaza odata ce una dintre echipe este pusa sa isi vada propria soarta in privinta competitiei, piatra a fost rosie si odata cu ea au trimis cele doua luptatoare acasa, cu regrete si multa dorinta de a merge mai departe si-au incurajat colegii afirmand ca razboiul nu s-a pierdut si s-a castigat din momentul in care nu au iesit de la primele probe.

Decisi sa ajunga la capat urmand un singur drum printre straini avand la ei foarte putine resurse si un timp limitat de a indeplini misiunea, concurentii au ceva nou la mijloc si anume situatia actuala care face si mai dificila de indeplinit orice misiune, totul o sa fie mai dificil, riscant si stresant cel mai mare dusman fiind chiar timpul in cele zece etape in testul suprem al vointei numai la Asia Express sezonul 4 Episodul 36 cel mai palpitant si apreciat show din 16 noiembrie 2021 o editie cu noi detalii surprinzatoare.

Varianta 1.


Varianta 2.

Varianta 3.

error: Content is protected !!